Intoleranța la lactoză se traduce prin dificultatea organismului de a digera alimente sau băuturi care conțin lactoză, cum este laptele de origine animală. Ea nu trebuie confundată cu alergia la anumite proteine din lapte și poate fi ținută ușor sub control, adoptând o alimentație adecvată.
Cum se manifestă intoleranța la lactoză și ce anume o provoacă? Ce alimente ar trebui să eviți sau să consumi cu moderație și, în general, ce ai putea include în meniul tău zilnic dacă ai o astfel de afecțiune? Sunt câteva dintre întrebările la care încercăm să-ți răspundem în cele ce urmează.
- Ce este intoleranța la lactoză și de ce apare
- Diferența dintre intoleranța la lactoză și alergia alimentară
- Alimente care conțin lactoză - ce este bine să eviți
- Ce alimentație este recomandată în cazul intoleranței la lactoză
- Cum se manifestă intoleranța la lactoză - simptome
- Tipuri de intoleranță la lactoză
Ce este intoleranța la lactoză și de ce apare
Intoleranța la lactoză, cunoscută și sub numele de malabsorbția lactozei, este una dintre cele mai comune forme de deficit enzimatic de la nivelul intestinului subțire. Concret, persoanele care au această afecțiune nu pot digera complet lactoza din lapte sau produse derivate, adică unul dintre tipurile de zahăr conținute de acestea. Acest fenomen se întâmplă pentru că organismul nu produce deloc sau prea puțină lactază, enzima care asigură scindarea lactozei în glucoză și galactoză, singurele forme sub care lactoza poate fi absorbită de mucoasa intestinului subțire.
Cauzele intoleranței la lactoză
În momentul în care organismul nu mai produce suficientă lactază, lactoza nedigerată ajunge în colon. Bacteriile existente aici descompun, practic, lactoza, producând acizi grași și gaze ca dioxidul de carbon, hidrogenul și metanul. Toate acestea au ca rezultat simptomele intoleranței la lactoză, cum ar fi flatulența sau balonarea.
Cauzele pentru care organismul nu produce suficientă lactază pot fi de natură genetică, moștenite de la părinți. Deficiența enzimatică mai poate, însă, apărea și ca urmare a altor afecțiuni gastrointestinale sau a unor intervenții chirurgicale care au implicat intestinul subțire, ori se poate dezvolta treptat, pe parcursul vieții.
În general, intoleranța la lactoză nu reprezintă un pericol pentru sănătate și poate fi ținută ușor sub control, prin adoptarea unei alimentații adecvate.
Diferența dintre intoleranța la lactoză și alergia alimentară
De foarte multe ori, apare o confuzie între intoleranța și alergia alimentară. Este foarte important să faci distincția între ele, așa că ți-am pregătit mai jos un tabel prin care să poți recunoaște mai ușor diferențele dintre intoleranța la lactoză și alergia alimentară.
| Intoleranța la lactoză | Alergia alimentară |
|---|---|
| nu implică sistemul imunitar | implică sistemul imunitar |
| presupune o dificultate în ceea ce privește digerarea alimentelor și băuturilor care conțin lactoză | presupune o reacție excesivă a sistemului imunitar la anumite proteine din lapte |
| implică organele de la nivelul sistemului digestiv | poate implica toate organele |
| nu pune viața în pericol | poate pune viața în pericol; una dintre cele mai severe reacții adverse poate fi anafilaxia (implică sistemul respirator și pe cel cardiovascular) |
| simptomele sunt vizibile, treptat, la un interval de timp după consumarea alimentelor sau a băuturilor care conțin lactoză și severitatea lor depinde de cantitatea de lactoză | simptomele apar imediat după expunere și pot fi declanșate chiar și de cantități mici de lapte; pot fi reacții ușoare sau severe |
| se pot consuma mici cantități de produse care conțin lactoză, fără să apară ulterior manifestări neplăcute | evitarea completă a produselor care conțin substanța declanșatoare |
| poate fi eliminată printr-un consum adecvat de produse care au o concentrație mai mică sau mai mare de lactoză ori nu o conțin deloc și prin schimbarea stilului de viață | nu poate fi eliminată, în sensul că la fiecare expunere la substanța declanșatoare, ea se va manifesta |
Alimente care conțin lactoză - ce este bine să eviți
Una dintre cele mai bune metode de a ține sub control manifestările intoleranței la lactoză este să știi care sunt alimentele și băuturile ce o pot conține. În funcție de felul în care reacționează organismul tău, poți consuma cantități mici sau este posibil să ți se recomande evitarea lor. Iată care sunt acestea, potrivit specialiștilor de la WebMD:
- laptele de origine animală sau băuturile care au la bază acest tip de lapte;
- mâncărurile și sosurile făcute cu lapte;
- supele cremă la plic;
- smântâna;
- budincile și cremele folosite pentru prăjituri;
- produsele de patiserie, torturile;
- ciocolata;
- frișca;
- înghețata, șerbetul;
- muștarul, maioneza;
- iaurtul (poate fi consumat în cantități mici, pentru că bacteriile pe care le conține pot ajuta la digerarea lactozei);
- brânza (cu cât este mai maturată, cu atât mai bine poate fi tolerată, dar este indicat consumul în cantități mici);
- untul (doar în cantități foarte mici);
- margarina;
- unele mezeluri preambalate;
- făina;
- anumiți îndulcitori;
- unele cereale procesate pentru mic dejun;
- unii tăieței;
- pâinea;
- dressing-urile pentru salate.
Reține că este important să citești cu atenție etichetele tuturor produselor pe care le folosești, ca să te asiguri că acestea sunt potrivite pentru tine, astfel încât să eviți manifestările neplăcute ale intoleranței la lactoză sau pe ale vreunei alergii alimentare, cum ar fi cea la migdale ori alte tipuri de nuci.
Ce alimentație este recomandată în cazul intoleranței la lactoză
Odată ce ți s-a confirmat diagnosticul de intoleranță la lactoză, este foarte important să știi că nu înseamnă că din acel moment nu te mai poți bucura de o viață cât se poate de normală sau că trebuie să adopți o dietă atât de strictă, încât să fie un chin. În mod normal, vei putea consuma cantități mici de produse lactate, dar dacă organismul tău le respinge complet, le poți înlocui, cu succes, cu cele care nu conțin lactoză și care îți vor asigura și necesarul de calciu, și de vitamina D, pe care altminteri le luai din laptele de origine animală.
Cafeaua cu lapte poate fi pregătită întotdeauna cu lapte vegetal, din soia, orez, migdale, astfel încât să nu-ți începi ziua fără ritualul tău obișnuit. Poți alege varianta lichidă sau pudră.
Apoi, ori de câte ori ai poftă de ceva dulce și știi că nu te prea poți atinge de prăjiturile cu cremă obișnuită, pentru că au lactoză, poți opta pentru preparate care au creme ce nu conțin lactoză.
Supele cremă au reprezentat mereu varianta unui prânz rapid, dar știi că s-ar putea să conțină lactoză și atunci le eviți. Din fericire pentru tine, există alternative fără lactoză, ca să-ți asiguri o masă pe gustul tău.
Și dacă între mese simți nevoia unei gustări ușoare, poți oricând alege niște grisine fără lactoză pe care să le combini cu irezistibilul unt de arahide, tot fără lactoză.
Totodată, ține cont de faptul că produsele lactate sunt una dintre principalele surse naturale de calciu și de vitamina D. În momentul în care le elimini sau le consumi în cantități mici, este bine să introduci în meniul tău mai multe alimente și băuturi care să reechilibreze situația, cum ar fi:
- broccoli și legumele cu frunze verzi;
- cerealele și sucurile naturale îmbunătățite cu vitamine și calciu;
- conservele de somon sau sardine;
- substituenții laptelui de origine naturală (laptele vegetal de soia, orez, migdale);
- portocalele;
- migdalele.
În același timp, reține că vitamina D se fixează prin expunerea cu regularitate la soare.
Diagnosticul și tratamentul intoleranței la lactoză
Intoleranța la lactoză nu înseamnă că nu mai poți gusta dintr-o înghețată sau o cafea cu lapte. Totul depinde de manifestările ei, care sunt diferite de la persoană la persoană. Astfel, experții de la Mayo Clinic au câteva recomandări pentru tine, ca să poți gestiona corect problema intoleranței la lactoză:
- diagnosticul corect - nu încerca să-ți pui singur diagnostic, pentru că unele simptome ale intoleranței la lactoză sunt similare celor ale altor afecțiuni, cum este colonul iritabil, de exemplu; prin urmare, recomandarea este să mergi la medic și să-ți faci anumite teste speciale care confirmă sau nu diagnosticul (de exemplu: testul cu hidrogen (respirator), testul pentru toleranța la lactoză, testul genetic, testul acidității scaunului);
- testează-ți organismul - una dintre cele mai comune metode de tratament pentru intoleranța la lactoză este testarea practică a organismului, adică eliminarea anumitor alimente și băuturi sau consumul lor calculat; totul depinde de severitatea simptomelor pe care le ai; potrivit WebMd, îți poți testa organismul, astfel: bea o cană (250 ml) de lapte (10-12 g lactoză), jumătate de cană (125 g) de înghețată (6 g de lactoză), o cană de iaurt (5 g de lactoză) sau jumătate de cană de șerbet (2 grame de lactoză); în funcție de reacțiile pe care le ai, poți mări sau scădea doza ori să elimini complet acel aliment sau băutură;
- urmează tratamentul indicat de medic - dacă simptomele sunt severe, ține cont întotdeauna de tratamentul prescris de medic, pe lângă adoptarea unei diete corespunzătoare (de exemplu: administrarea de suplimente enzimatice).
Cum se manifestă intoleranța la lactoză - simptome
Simptomele intoleranței la lactoză apar, de regulă, într-un interval de 30 de minute până la două ore distanță după consumul alimentelor sau băuturilor care conțin lactoză. Cele mai întâlnite manifestări sunt:
- diaree;
- senzație de greață;
- vărsături;
- crampe la nivelul stomacului;
- balonare;
- flatulență.
De obicei, intoleranța la lactoză nu reprezintă un pericol pentru organism, doar că simptomele ei sunt neplăcute și gravitatea lor depinde de mai mulți factori, cum ar fi cantitatea de lactoză sau alte boli gastrointestinale. Unele dintre manifestări pot fi ușor confundate cu ale altor afecțiuni, ca sindromul colonului iritabil, de exemplu. Apoi, este posibil să apară anumite probleme legate de asigurarea necesarului de calciu și de vitamina D, pe care organismul și le ia, în mod normal, din produsele lactate obișnuite. Prin urmare, este bine să apelezi la recomandările medicului, pentru un diagnostic corect și, ulterior, pentru un tratament adecvat.
Tipuri de intoleranță la lactoză
O bună cunoaștere a organismului tău te ajută întotdeauna să alegi alimentația potrivită nevoilor tale. Așadar, este esențial să te informezi corect. Din această perspectivă, e bine să știi că există trei tipuri de intoleranță la lactoză, având cauze diferite.
Intoleranța primară
Aceasta este cea mai frecventă formă de intoleranță la lactoză și este vorba despre o scădere treptată a producției de lactază. De obicei, se manifestă încă din copilărie, dar pot fi situații în care simptomele să apară mai târziu. Practic, organismul produce inițial suficientă lactază, după care nu se mai întâmplă acest lucru și produsele lactate devin greu de digerat.
Intoleranța secundară
Intoleranța secundară la lactoză apare atunci când intestinul subțire nu mai produce suficientă lactază, ca urmare a unei afecțiuni medicale sau intervenții chirurgicale. Infecțiile intestinale, boala celiacă, boala Crohn sau înmulțirea excesivă a bacteriilor din intestin sunt asociate cu acest tip de intoleranță la lactoză.
Intoleranța congenitală
În unele cazuri, ce-i drept, rare, există posibilitatea ca intoleranța la lactoză să aibă o cauză genetică, transmisă din generație în generație. Concret, organismul nu poate produce lactaza din cauza unei gene moștenite de la mamă și tată. Totodată, și copiii născuți prematur pot avea acest tip de intoleranță, din cauza nivelului scăzut de lactază.
Intoleranța la lactoză, care nu trebuie confundată cu alergiile alimentare, nu reprezintă un pericol pentru organism. Totuși, manifestările ei pot fi foarte neplăcute, iar pentru a le evita, este bine să ții cont de recomandările medicilor și să adopți o alimentație adecvată nevoilor tale. Reține că există alternative de produse bio, care au la bază ingrediente naturale și nu conțin lactoză, cu ajutorul cărora te poți bucura fără probleme de un gust delicios și de aportul necesar de calciu și de vitamine.
Sursa foto: Shutterstock