
Despre burgeri am vorbit de curând, dacă vă amintiți, la rețeta de burger cu fasole roșie și chifle colorate. Ce-ați zice însă dacă am reuși să-i implicăm și pe cei mici la o sesiune de gătit? Am putea de exemplu să le facem o suprpriză chiar de ziua lor (1 iunie) cu un “atelier” de gătit adhoc. Bineînțeles și rețeta trebuie să fie pe măsură. Eu sunt convins că am găsit una care să fie pe placul lor!
Așadar vă propun pentru astăzi o rețetă simplă de burger cu aspect de clovn, cu o chiftea de falafel sănatoasă și gustoasă, foarte ușor de preparat în familie.
Ingrediente:
- 270g lapte integral, eu am folosit de soia (făcut tot cu Thermomix)
- 20g unt de cocos
- 10g zahăr
- 20g drojdie proaspătă sau 2 lingurițe drojdie uscată
- 100g făina de grâu spelta
- 420 g făină de pâine 650
- 1 linguriță sare sau după gust
- măsline negre fără sâmburi, tăiate rondele, pentru decor
- 8-10 roșii cherry tăiate jumătăți, pentru decor
- 1 gălbenuș, pentru uns
Chiftelele de burgeri
- 200g amestec pentru falafel
- 150g apă
Sosul
- 2 linguri muștar
- ½ linguriță amestec de ierburi aromate
- ¼ linguriță sare sau după gust
- 30 g zeamă de lămâie sau după gust
- 15 g ketchup sau sos dulce acrișor
- 20-30g ulei de măsline
- Câteva frunze de pătrunjel sau mărar – optional
Mod de preparare:
- Puneți într-o cratiță laptele și încălziți puțin la foc mic, apoi dați deoparte.
- Într-un castron mai mare, puneți făina, turnați peste lapte călduț, adăugați drojdia, zahărul, untul, apoi formați și frămâmtați bine aluatul. Lăsați să crească la loc cald timp de 30 minute sau până își dublează volumul.
- Preîncălziți cuptorul la 180°C. Tapetați o tavă cu hârtie de copt.
- Modelați 8 chifle din aluat (cca. 85g fiecare) și așezați-le pe tava de copt la aprox. 6 cm distanță una de cealaltă. Modelați încă 16 bile mici (aprox. 10 g fiecare) și așezați-le de-o parte și de alta a fețelor (chiflelor) pentru a crea urechile. Presați apoi pe fiecare față de clovn rondele de măsline pentru ochi și câte o jumătate de roșie cherry pentru a crea nasul. Ungeți-le cu gălbenuș și mai lăsați-le să crească încă 10-15 minute.
- Coaceți timp de 20 minute (180°C) sau până se rumenesc frumos.
- Între timp pregătiți amestecul de falafel într-un castron și lăsați-l 5 minute să se hidrateze. Modelați burgerii și gătiți-i după preferință: în tigaie cu puțin ulei, pe grill sau în cuptor după ce scoateți chiflele. Spălați bolul.
- Puneți în bol ingredientele pentru sos mai puțin uleiul și amestecați-le bine cu un tel. Adăugați treptat uleiul și emulsionați până se omogenizează. Potriviți gustul și continuați până sunteți mulțumiți de rezultat.
- Căt stau chiflele în cuptor pregătiți ingredientele pentru asamblare: bețe de morcov și castraveți murați, rondele de roșii, frunze de salată, verdeață etc.
- Scoateți chiflele din cuptor să se răcească, apoi asamblați burgerii după preferință. Consumați burgerii calzi.
Mod de preparare cu Thermomix:
- Puneți în bol laptele, drojdia, zahărul, untul și încălziți 1minut/37°C/ viteza 2.
- Adăugați ½ din cantintatea de făină și amestecați 5 secunde/viteza 5.
- Puneți și restul de făină și frământați 3 minunte/spic. Transferați într-un castron și lăsați să crească la loc cald timp de 30 minute sau până își dublează volumul.
- Preîncălziți cuptorul la 180°C. Tapetați o tavă cu hârtie de copt.
- Modelați 8 chifle din aluat (cca. 85g fiecare) și așezați-le pe tava de copt la aprox. 5 cm distanță una de cealaltă. Modelați încă 16 bile mici (aprox. 10 g fiecare) și așezați-le de-o parte și de alta a fețelor (chiflelor) pentru a crea urechile. Presați pe fiecare față de clovn rondele de măsline pentru ochi și câte o jumătate de roșie cherry pentru a crea nasul. Ungeți-le cu gălbenuș și mai lăsați-le să crească încă 10-15 minute.
- Coaceți timp de 20 minute (180°C) sau până se rumenesc frumos.
- Între timp pregătiți amestecul de falafel într-un castron, lăsați-l 5 minute să se hidrateze, modelați burgerii apoi, gătiți-I după preferință: în tigaie cu puțin ulei, pe grill, sau în cuptor după ce scoateți chiflele. Spălați bolul.
- Puneți în bol ingredientele pentru sos și emulsionați 30 secunde/viteza 5-7 in funcție de finețea dorită. Dacă este nevoie potriviți gustul și continuați emulsionarea încă 10 secunde/viteza 5.
- Căt stau chiflele în cuptor pregătiți ingredientele pentru asamblare: morcov și castraveți acri, rondele de roșii, frunze de salată, verdeață, etc.
- Scoateți chiflele din cuptor, lăsați-le să se racească, apoi asamblați burgerii după preferință.
Thermomix este aparatul ideal în orice bucătărie. Supranumit și cea mai mică bucătărie mobilă din lume, înglobând peste 20 de funcții, ne ajută să gătim rapid, sănătos și gustos, iar accesul la colecția Cookidoo cu peste 65.000 de rețete din toată lumea, ne oferă inspirație în fiecare zi.
Pentru rețeta de astăzi, Thermomix m-a ajutat să cântăresc toate ingredientele, să pregătesc aluatul pentru burgeri și să emulsionez perfect sosul.
Dacă te-am făcut curios contactează-ne Magie cuThermomix pentru o demonstrație culinară gratuită!