Livrare gratuita pentru comenzi peste 150 lei |
Tel : 0732 320 887

Produse naturiste romanesti -
Calitate garantata de peste 20 de ani

Solaris  |  SKU: 65135

Faina de cocos 250 g

Pret obisnuit 1695 lei
Livrare rapida direct din depozitul Solaris
Prospetime garantata
Plata 100% sigura prin card sau ramburs

Mod de utilizare

Consultati eticheta produsului pentru informatii detaliate despre mod de utilizare si dozaj.

Livrare si Expediere

  • Livrare gratuita pentru comenzi peste 150 lei
  • Expediere in 1-2 zile lucratoare prin curier rapid
  • Plata Sigur prin Card sau Ramburs la primirea coletului
  • Livram oriunde in Romania

Politica de retur

Returul produselor se poate face in termen de 14 zile de la primirea coletului, conform legislatiei in vigoare.

Descriere
Faina de Cocos obtinuta 100% din nuca de cocos macinata. Sursa importanta de proteine si grasimi sanatoase (trigliceride cu lant mediu), cu un continut redus de carbohidrati. O faina potrivita pentru persoanele cu intoleranta la gluten. Sustine sanatatea colonului, prevenind constipatia. Ajuta la mentinerea glicemiei la un nivel optim. Intareste sistemul imunitar datorita acidului lauric. Confera satietate si inhiba apetitul, fiind potrivita in curele de slabire. Din faina de cocos se pot prepara deserturi gustoase: budinci, torturi, chec cu faina de cocos, clatite cu faina de cocos, biscuiti. Poate fi adaugata in aluatul pentru paine sau in blaturi. Se poate combina cu alte fainuri.
Beneficii produs
Surs? important? de gr?simi s?n?toase.
O surs? important? de proteine

Cum se obtine faina de cocos?

Faina de cocos este obtinuta 100% din nuca de cocos macinata. Miezul proaspat al nucii de cocos, fruct al cocotierului (Cocos nucifera), este presat pentru a extrage laptele de cocos si o mare parte din uleiul sau. Pulpa ramasa este apoi uscata si macinata la temperaturi scazute.

In urma procesului tehnologic, rezulta o faina alb-galbuie, cu o textura foarte fina, potrivita mai ales pentru prepararea unor deserturi delicioase, pregatite la cuptor, dar nu numai.



Ce contine faina de cocos?

Faina de cocos este o faina fara gluten, ce contine aproximativ 21% proteine si 20% grasimi, dintre care predominanti sunt acizii grasi saturati sub forma de trigliceride cu lan? mediu (acid caprilic, acid capric, acid lauric). Prezinta un procent redus de glucide (17%), fiind recomandata in dieta Paleo, dieta ketogenica si alte diete cu aport redus de carbohidrati.

In compozitia fainii de cocos intra si micronutrienti valorosi pentru un organism sanatos: vitamine (B6, B5, B2, B1, B3, E) si minerale (fier, potasiu, fosfor, magneziu, mangan, cupru, calciu, seleniu). Are un continut ridicat de fibre insolubile si aduce un aport redus de calorii in alimentatie.

 

Beneficiile fainii de cocos

 

Alternativa fara gluten, sanatoasa si gustoasa, la faina obtinuta din grau sau alte cereale, faina de cocos este potrivita mai ales in alimentatia persoanelor cu intoleranta la gluten, cat si in dieta cu aport redus de carbohidra?i (dieta ketogenica), in dieta Paleo. Aceasta poate fi consumata de oricine urmeaza un stil de viata sanatos intrucat este o sursa echilibrata de macro si micronutrienti importanti pentru starea ta de bine.

Faina de cocos Solaris contine 100% nuca de cocos macinata.

Nuca de cocos (Cocos nucifera) este presata pentru a obtine laptele de cocos, iar pulpa acesteia este ulterior uscata si macinata, rezultand o faina fina, perfecta pentru a crea diverse deserturi cu aroma delicata de cocos.

Faina de cocos este o sursa bogata in special de proteine si grasimi, cu un aport scazut de glucide, dar si de calorii, conform valorilor nutritionale:

● Grasimi – 19,5g (din care acizi grasi saturati – 15g)

● Glucide – 17g (din care zaharuri – 13,6g)

● Proteine – 20,5g

● Sare – 0,2g

● Valoare energetica – 354 kcal

Faina obtinuta din cocos contine indeosebi trigliceride cu lant mediu (MCT) care sunt usor absorbite si transportate la nivelul mitocondriilor, unde vor fi metabolizate rapid in sursa de energie, nefiind stocate in corp ca grasime. Exista 3 tipuri de astfel de trigliceride: acid caprilic, acid capric si acid lauric. Dintre acestia, acidul lauric se regaseste in proportia cea mai mare in nuca de cocos, intr-un procent de 77%. Acidul lauric este un acid saturat care confera cocosului proprietati antivirale, antimicrobiene si antibacteriene, de eliminare a bacteriilor, virusilor sau fungilor. Regasim in compozitia fainii de cocos (dar in proportii mai mici) si acizi grasi nesaturati (acid oleic, linoleic si alfa-linoleic).

Procentul de proteine (20%) al fainii de cocos este unul considerabil si contine in special fractiuni de globulina si albumina si aminoacizi precum acidul glutamic, arginina, leucina, lizina. Cocosul macinat este o sursa considerabila de fibre indeosebi insolubile, cu un continut mai mic de fibre solubile, cele mai importante dintre acestea fiind celuloza si hemiceluloza.

Faina de cocos prezinta in compozitia sa micronutrienti importanti pentru un organism sanatos: vitamine (C, E, B1, B2, B3, B6) si minerale (potasiu, fosfor, magneziu, sodiu, calciu, seleniu, mangan, fier).

Aportul de calorii si glucide pe care il aduce consumul de faina de cocos este unul mic.

Poti include faina de cocos in alimentatie nu doar pentru valoarea sa nutritiva, ci si pentru beneficiile multiple pe care le confera organismului, cum ar fi urmatoarele:

● alternativa de faina fara gluten – intrucat nu contine gluten, faina de cocos este o alternativa potrivita in alimentatia persoanelor care prezinta simptomele afectiunii celiace (o tulburare autoimuna declansata de gluten), intoleranta non-celiaca la gluten, alergie la grau, precum si in cazul tulburarii Crohn sau artritei reumatoide. Glutenul este un tip de proteina regasita in cereale precum graul, orzul si secara, care este dificil de descompus in timpul digestiei si poate declansa la unele persoane un raspuns imun. Persoanele cu intoleranta la gluten pot experimenta simptome precum gazele intestinale, crampele, diareea, pana la leziuni intestinale sau absorbtie deficitara a nutrientilor. Din acest motiv, acestora le este recomandata inlocuirea alimentelor cu gluten cu diverse alternative ce nu contin aceasta proteina.

● mentine glicemia in parametri optimi – inlocuirea fainii de grau cu faina de cocos in retetele produselor de patiserie poate ajuta la tinerea sub control a nivelului de zahar din sange. Aceasta se datoreaza pe de-o parte continutului mic de carbohidrati, indicelui glicemic mic al fainii de cocos si, pe de alta parte, continutului considerabil de fibre, care ajuta la reglarea glicemiei prin incetinirea vitezei de eliberare a zaharului in fluxul sanguin. Astfel, faina de cocos este mai putin susceptibila de a creste nivelul de zahar din sange si are un efect mai bland asupra glicemiei, comparativ cu alte tipuri de faina. Este indicata in cazul persoanelor cu diabet.

● sustine digestia si previne constipatia – continutul de fibre al fainii de cocos este benefic pentru digestie si mentine sanatatea colonului. Majoritatea fibrelor din compozitia sa sunt insolubile, adauga volum scaunelor si stimuleaza regularitatea peristaltismului intestinal, asigurand o deplasare usoara a alimentelor in intestine, reducand probabilitatea aparitiei constipatiei. Faina de cocos prezinta intr-un procent mai mic si fibre solubile (prebiotice), care hranesc bacteriile benefice din intestin (probiotice). In schimb, aceste bacterii produc acizi grasi cu lant scurt precum acetatul, propionatul si butiratul, acizi care hranesc celulele intestinale, reduc inflamatiile si simptomele asociate cu tulburarile intestinale, precum sindromul colonului iritabil si bolile inflamatorii intestinale.

● confera sanatate inimii – conform studiilor, 15-25g de fibre de cocos pot ajuta la scaderea cu 9% a nivelului „colesterolului rau” (LDL), cu 11% a colesterolului total si cu 22% a trigliceridelor. Totodata, aportul marit de fibre dietetice a fost asociat cu un risc scazut de a dezvolta boala coronariana. In plus, unele surse indica capacitatea acidului lauric din compozi?ia fainii de cocos de a elimina bacteriile responsabile pentru acumularea placilor in artere, placi care sunt asociate cu unele afectiuni cardiace.

● te ajuta sa pierzi kilogramele in plus, nedorite – prin continutul de proteine si fibre al fainii de cocos, care sunt asociate cu reducerea senzatiei de foame si a apetitului, consumul acesteia te poate ajuta sa pierzi greutatea corporala in exces. De asemenea, faina de cocos contine trigliceride cu lant mediu (MCT) care nu sunt susceptibile a fi acumulate in corp ca grasime, ci ele ajung la nivelul ficatului, acolo unde sunt metabolizate si folosite pentru producerea energiei. Suplimentar, aceste trigliceride ar putea reduce apetitul, fiind procesate de corpul nostru in mod diferit fata de acizii grasi cu lant lung, care sunt regasiti in masline sau nuci. Diferenta consta in faptul ca trigliceridele MCT te pot ajuta sa arzi mai multe calorii si ofera satietate pe termen lung.

 

Ce retete poti prepara cu faina de cocos?

Cu un miros si un gust delicat de cocos, faina de cocos este un ingredient versatil, care poate fi folosit intr-o varietate de retete, atat ale unor preparate dulci, cat si sarate. Poti adauga faina de cocos sau poti inlocui partial cu faina de cocos diferite tipuri de faina atunci cand pregatesti diverse deserturi vegetariene sau vegane, de la clatite, fursecuri, biscui?i, briose, prajituri, placinte pana la alte produse de patiserie ce necesita coacere.

Cocosul delicios, macinat fin sub forma de faina, este folosit mai ales pentru a da un plus de gust deserturilor celor mici si mari, deopotriva. Poti adauga faina de cocos si in smoothie-uri, budinci, deserturi si torturi, la unele bauturi.

Poti utiliza faina de cocos si pentru ingrosarea unor supe, sosuri sau tocanite. De asemenea, poate fi un ingredient potrivit în retetele de burgeri, precum si in compozitia aluatului de paine, a blatului pentru pizza sau a lipiilor pentru wrap-uri. Unele surse culinare indica folosirea fainii de cocos ca alternativa pentru pesmet in crusta crocanta a pané-urilor, snitelelor, inclusiv a acelora care se bazeaza pe carne sau peste.

Cu toate acestea, e bine sa stii ca, din pricina cantatii mari de fibre, faina de cocos este un tip de faina foarte absorbanta, care tinde sa incorporeze o cantitate mai mare de lichid, comparativ cu alte tipuri de faina. Din acest motiv, nu este indicata o substituire a fainii de grau din retetele favorite, in proportie de 1:1. Pentru a obtine cele mai bune rezultate, se recomanda a se incepe prin substituirea unei cantit?ti de ¼ (aproximativ 30g) de faina de cocos la fiecare cana de faina de grau (120g). De asemenea, este indicata cresterea concomitenta a cantitatii de lichide folosite. La ¼ cana de faina de cocos poti adauga ¼ cana (aproximativ 60 ml) de lichide aditionale.

Intrucat nu contine gluten, faina de cocos tinde a fi mai densa si mai putin lipicioasa decat ale tipuri de faina si, din acest motiv, necesita un agent de legare. In acest scop, poate fi amestecata cu alte tipuri de faina ori poti adauga un ou (sau un ou vegetal din faina de in amestecata cu apa) la fiecare sfert de cana de faina de cocos, pentru a-i conferi produsului final o textur? mai pufoasa. De asemenea, este necesara atentie cu privire la timpul de coacere, intrucat produsele ce contin faina de cocos tind sa se coaca mai repede decat cele ce contin faina de grau.

Daca nu ai mai folosit pana acum faina de cocos sau alte tipuri de faina decat cele obtinute din cereale, este recomandat sa folosesti retete care contin faina de cocos. Dupa ce vei obtine mai multa experienta, poti inlocui si adapta proportiile ingredientelor din retetele favorite, pana vei ajunge la textura dorita a preparatelor. Nu uita sa pastrezi faina de cocos la loc uscat si racoros, in recipiente etanse, pentru a evita atragerea umezelii.

Pentru mai multa inspiratie in bucatarie, iti recomandam in continuare cateva retete simple si iti uram sa ai spor la gatit deserturi delicioase, nutritive si sanatoase cu ajutorul fainii de cocos Solaris!

 

Clatite cu faina de cocos

O reteta simpla, cu zero gluten, cu ajutorul careia poti pregati rapid cele mai gustoase clatite. Pentru aceasta, ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 4 oua

  • ¼ cana de faina de cocos

  • 1 jumatate de banana pisata

  • 1 lingura de sirop de artar

  • ¼ cana de lapte de cocos

  • ¼ cana de apa

  • ulei de cocos (sau alt tip de ulei) pentru prajit

Amesteca toate ingredientele de mai sus (mai putin uleiul de cocos) si amesteca pana cand acestea sunt bine combinate, iar aluatul este unul subtire. Intr-o tigaie, la foc mediu, topeste putin ulei de cocos. Adauga o jumatate de cana de aluat in tigaie. Inclina tigaia pana cand aluatul este intins uniform, sub forma de cerc. Lasa clatita sa se coaca pe o parte, pana cand devine usor maronie (timp de 2-5 minute), dupa care intoarce-o si pe cealalta parte, pentru a se coace.

Procedeaza in acest mod pana cand termini tot aluatul si scoate clatitele rand pe rand, pe o farfurie. Le po?i servi dupa preferinte, in combinatiile dorite: cu nuci, migdale sau caju tocat, cu sirop de agave, artar sau miere, ciocolata, diverse fructe sau unt de arahide.

 

Chec cu faina de cocos

Un chec moale si pufos, un deliciu pentru iubitorii de cocos, pentru care ai nevoie de urmatoarele ingrediente atunci când te decizi sa il prepari:

  • unt pentru uns tava

  • 4 oua mari

  • 1 cana de lapte de cocos neindulcit (din conserva)

  • 1 jumatate de cana de zahar brun

  • 1 lingura de extract de vanilie (sau semintele unei pastai de vanilie)

  • ¾ cana de faina de cocos (85g)

  • ¼ lingurita sare

  • 1 lingura de praf de copt

Preincalzeste cuptorul. Unge cu unt o tava rotunda, non-aderenta, pentru chec (cu diametrul de aproximativ 20 cm). Intr-un bol de dimensiune medie, folosind un tel, bate ouale cu laptele de cocos, zaharul si vanilia. Adauga apoi faina de cocos in amestec si continua sa amesteci cu telul pana cand aluatul devine neted si fara cocoloase. Daca aluatul pare prea gros, poti adauga 1-2 linguri de apa in compozitie.

Folosind o spatula de silicon, amesteca in compozitia anterioara sarea si praful de copt, dupa care poti transfera aluatul in tava pregatita anterior, avand grija sa-l intinzi uniform.

Coace checul timp de 20 de minute sau pana cand marginile sale sunt aurii. Foloseste o scobitoare pe care o poti insera in centrul checului pentru a verifica daca acesta este bine copt. Daca atunci cand scoti scobitoarea este curata, poti opri focul si poti scoate checul din cuptor. Lasa checul cateva minute la racit, dupa care rastoarna-l, scoate-l din tava si plaseaza-l pe un gratar, lasandu-l la racit timp de 15 minute, dupa care il po?i felia.

 

Fursecuri cu faina de cocos

Ai nevoie de o gustare dulce usor de preparat, pe care sa o ai la indemana in zilele gr?bite, in care ai nevoie de un plus de energie? Daca raspunsul tau este afirmativ, aceasta reteta este pentru tine. Ingredientele care îti sunt necesare pentru a pregati aceste fursecuri sunt urm?toarele:

  • ½ cana de unt de arahide (sau alt tip de unt vegetal)

  • 2 linguri de ulei de cocos

  • ½ cana de zahar de cocos

  • 2 oua mari

  • 1 ½ lingurite de extract de vanilie

  • ½ lingurita de bicarbonat de sodiu

  • ¼ lingurita de scortisoara macinata

  • ¼ lingurita de sare

  • ½ cana de faina de cocos

  • ½ cana de ciocolata neagra taiata in buc?ti sau fulgi de ciocolata

 

Tapeteaza cu hartie de copt o tava si preincalzeste cuptorul. Intr-un robot de bucatarie adauga untul de arahide, uleiul de cocos si zaharul de cocos. Proceseaza pana cand obtii o pasta cremoasa, dupa care adauga ouale si vanilia si pulseaza din nou. Adauga bicarbonatul, scortisoara, sarea si faina de cocos si pulseaza pana cand din amestecul de ingrediente anterior se formeaza un aluat moale. Poti opri din cand in cand robotul pentru a curata peretii vasului si a omogeniza compozitia. Folosindu-te de o spatula sau o lingura, incorporeaza si fulgii de ciocolata (sau bucatelele de ciocolata maruntite).

Dupa ce ai obtinut aluatul, a venit momentul sa formezi fursecurile. Poti folosi o lingura pentru a portiona aluatul si a da forma fursecurilor. Plaseaza-le pe hartia de copt si, cu ajutorul degetelor, aplatizeaza usor fursecurile pentru a le ajuta sa se coaca mai bine. Pune fursecurile la copt timp de 7 minute sau pana cand devin auriu-maronii la margini si usor uscate. Opreste focul, lasa-le in tava timp de 3 minute, dupa care le poti transfera pe un gratar din metal pentru ca acestea sa se raceasca complet.

 

Briose cu faina de cocos si capsuni

Faina de cocos este ingredientul cheie al acestei retete cu ajutorul careia poti pregati briose pe care le vei indragi nu doar tu, ci si cei apropiati tie. Vei avea nevoie pentru aceasta de urmatoarele ingrediente:

  • ½ cana de faina de cocos

  • ¼ lingurita de bicarbonat de sodiu

  • ¼ lingurita de sare de mare

  • 5 oua

  • ½ cana de miere

  • ½ cana de ulei de cocos topit

  • ¼ cana de fulgi de cocos neindulciti

  • 1 lingurita de zeama de lamaie

  • 1 lingurita de extract de vanilie

  • 12 capsuni intregi

  • 2 cani de frisca din crema de cocos (optional)

 

Plaseaza 12 hartii pentru briose in tava speciala cu forme. Amesteca ingredientele uscate intr-un bol. Separa galbenusul a doua oua, de albusuri. Pune albusurile deoparte. Combina 3 oua intregi cu cele 2 galbenusuri, uleiul de cocos, mierea, vanilia si zeama de lamaie, cu ajutorul unui mixer manual, cu grija pentru a nu amesteca excesiv. Incorporeaza gradat amestecul de ingrediente uscate in cel lichid si amesteca pana cand aluatul nu prezinta cocoloase. Intr-un bol mai mic, bate cu mixerul albusurile pana cand devin ca o spuma groasa, dupa care incorporeaza cu grija aceasta spuma in aluatul anterior.

Imparte aluatul in mod egal, in 12 parti si toarna-l in tava pentru briose. Pune briosele la copt pentru 20 de minute sau pana cand acestea s-au copt. Lasa-le la racit timp de 5-10 minute, dupa care le poti scoate din tava si le poti lasa la racit. Atunci cand briosele sunt reci, poti introduce capsunile in mijlocul acestora, indepartand o parte din aluat. In final, le po?i inveli cu frisca din crema de cocos sau frisca obisnuita si le poti servi. Pofta buna!

 

Produsul poate contine gluten. Unitatea ambaleaza si proceseaza faina din cereale, mustar, soia, nuci, alune, seminte de susan, telina.