Livrare gratuita pentru comenzi peste 150 lei |
Tel : 0732 320 887

Produse naturiste romanesti -
Calitate garantata de peste 20 de ani

Solaris  |  SKU: 38099

Fulgi de porumb fara adaos de zahar 250 g

Pret obisnuit 1114 lei
Livrare rapida direct din depozitul Solaris
Prospetime garantata
Plata 100% sigura prin card sau ramburs

Mod de utilizare

Consultati eticheta produsului pentru informatii detaliate despre mod de utilizare si dozaj.

Livrare si Expediere

  • Livrare gratuita pentru comenzi peste 150 lei
  • Expediere in 1-2 zile lucratoare prin curier rapid
  • Plata Sigur prin Card sau Ramburs la primirea coletului
  • Livram oriunde in Romania

Politica de retur

Returul produselor se poate face in termen de 14 zile de la primirea coletului, conform legislatiei in vigoare.

Descriere
Fulgi de porumb fara adaos de zahar, deliciosi si sanatosi. Sunt bogati in vitamine A, B, minerale, fibre si carbohidrati complecsi. Confera satietate de lunga durata si sunt potriviti nu doar pentru un mic dejun echilibrat, ci si pentru celelalte mese ale zilei. Fulgii sunt produsi in Italia, dupa reteta proprie a unei firme de familie cu traditie, care in prezent dispune de utilaje de ultima generatie, pentru a crea cei mai gustosi fulgi din cereale. Ii poti servi cu lapte sau iaurt, fructe si miere. Pot fi inclusi in preparate mai complexe, in deserturi sau diverse mancaruri.
Beneficii produs
Un mic dejun echilibrat fara adaos de zahar
Un aport echilibrat de vitamine si fibre

Curiozitati despre fulgii de porumb

Fulgii de porumb, una dintre cele mai populare alternative pentru micul dejun din întreaga lume, sunt un ingredient accesibil, versatil, usor de pregatit, hranitor si nutritiv. Consumati astazi mai ales in combinatie cu lapte, fructe (proaspete sau deshidratate), nuci, diverse seminte crude, fulgii de porumb sunt usor digerabili si iti ofera energie pentru intreaga zi.

Stiai ca fulgii de porumb provin din Statele Unite ale Americii si au o istorie de aproape 130 de ani? In anul 1894, fulgii au fost decoperiti accidental de catre William Kellogg, in incercarea de a pregati un mic dejun sanatos si hranitor deopotriva pentru pacientii sanatoriului Battle Creek din Michigan. Conform unor surse, John Kellogg (medic si, totodata, directorul sanatoriului Battle Creek) nu a fost de acord insa cu ideea ce i-a venit ulterior fratelui sau, William, de a adauga zahar in compozitia fulgilor. Din acest motiv, William Kellogg a infiintat propria companie producatoare de fulgi de porumb, destinati publicului larg, obtinand patentul pentru produsul creat in 1896.

De atunci si pana in zilele noastre, piata s-a diversificat si exista in prezent o multime de producatori care comercializeaza fulgi de porumb simpli, cu adaos de zahar sau alte ingrediente si diverse arome.

 

Ce contin?

Fulgii de porumb Solaris sunt produsi in Italia, de catre o firma de familie cu o mare traditie in spate, care si-a inceput activitatea in anul 1922, pornind de la o simpla moara de cereale. In prezent, fabrica detine utilaje de ultima generatie si a elaborat o reteta proprie de obtinere a celor mai gustosi fulgi din cereale.

Fulgii de porumb fara zahar Solaris contin:

● malai grisat (88%), malt de orz, sare.

● fara adaos de zahar.

 

Valori medii nutritionale 100 g

● Valoare energetica - 1593 kJ/ 376 kcal

● Grasimi - 1,8 g (din care acizi grasi saturati - 0,3 g)

● Glucide - 81,4 g (din care zaharuri - 3 g)

● Fibre - 4,4 g

● Proteine - 6,3 g

● Sare - 2 g

 

Care sunt beneficiile consumului de fulgi de porumb

Gustare rapida sau ingredient al unor preparate complexe, fulgii de porumb nu reprezinta doar un ingredient foarte gustos atunci cand este consumat in diverse combinatii, ci si o sursa de beneficii asupra organsimului. Te invitam sa descoperi care sunt aceste beneficii pe care ti le poate aduce consumul de fulgi de porumb.

● sursa bogata de carbohidrati complecsi – cu un continut in mod natural de aproximativ 81,4% glucide, dintre care doar 3% este constituit din zaharuri si prin aportul de fibre, fulgii de porumb sunt asociati cu o absorbtie mult mai lenta in sange a glucidelor. Acest tip de carbohidrati au rolul de a preveni diferentele bruste de glicemie. Totodata, elibereaza gradat energie si confera satietate pentru o lunga perioada de timp, fiind foarte hranitori. Carbohidratii complecsi se regasesc mai ales in cereale si leguminoase.

● sursa de nutrienti, vitamine si minerale – fulgii de porumb contin vitamina A, vitamine din complexul B (in special B1, B3 si B9, dar si B6, B2), vitamina E si minerale precum: fier, magneziu, mangan, fosfor, calciu, potasiu, sodiu. Vitamina B9 (folatul) sustine formarea unor noi celule si cresterea tesuturilor, fiind benefic in timpul sarcinii. Vitamina B3 (niacina) impreuna cu vitamina B9 pot previn aparitia bolii Pellagra. De asemenea, vitamina B1 (tiamina) are rolul de a accelera metabolismul carbohidratilor, stimuleaza productia de energie si, in acelasi timp, sustine functiile cerebrale si sanatatea nervoasa. Continutul bogat in fier mentine sanatatea sangelui si previne anemia.

● sursa de proteine – mai mult de 6g in compozitia a 100 g de fulgi. Combinate cu lapte (inclusiv vegetal), diverse nuci si seminte, vei creste in mod categoric aportul de proteine in alimentatie. Proteinele sunt esentiale pentru repararea tesuturilor corpului, intarirea sistemului imunitar, echilibrul enzimelor si cel hormonal.

● sustin buna functionare a sistemului digestiv – continutul de fibre al fulgilor de porumb poate fi sporit prin adaugarea de fructe proaspete, nuci, pentru a sustine digestia, motricitatea intestinala, putand preveni astfel constipatia si diverse afectiuni ale colonului. Fulgii de porumb au un usor efect laxativ.

● ajuta la mentinerea sanatatii plamanilor – datorita continutului de beta-criptoxantina, un carotenoid similar beta-carotenului. Beta criptoxantina este un antioxidant eficient ce poate reduce efectele stresului oxidativ asupra organismului, eliminand efectele nocive ale radicalilor liberi. Caracterul antioxidant al acestui compus ajuta la prevenirea afectiunilor cardiovasculare. De asemenea, prin intermediul acestui carotenoid, porumbul poate facilita mentinerea sanatatii plamanilor si prevenirea cancerului la plamani.

● contribuie la mentinerea sanatatii oculare – fulgii de porumb contin luteina, un carotenoid cu rol benefic pentru vedere si pentru sanatatea ochilor.

 

Cum poti consuma fulgi de porumb

Daca iti doresti un mic dejun simplu, echilibrat, fara adaos de zahar, poti inmuia fulgii de porumb in lapte (inclusiv lapte vegetal), iaurt sau suc de fructe. Fulgii de porumb se inmoaie singuri, nu este necesar sa ii fierbi, insa se vor inmuia mult mai repede in lichidele fierbinti.

Poti adauga la fulgii de porumb diverse fructe proaspete (de exemplu: fructe de padure, mere, banane, citrice, mango etc.), fructe uscate, diverse nuci sau alte seminte crude (pe care le poti gasi in gama de produse Solaris).

Ii poti manca si singuri, ca pe o gustare sau ii poti adauga la unele preparate mai complexe, mai ales dulci, dar si sarate. Te invitam sa urmaresti in continuare sectiunea de retete pentru mai multa inspiratie in bucatarie.

 

Retete delicioase cu fulgi de porumb

Exista o multime de retete care contin in compozitia lor fulgi de porumb intregi sau zdrobiti. In diversele traditii gastronomice ale lumii, regasim fulgii de porumb printre ingredientele mai multor preparate specifice. In Australia, fulgii de porumb fac parte din reteta unui aperitiv dulce denumit „bucurii cu miere” (Honey Joys), impreuna cu alte ingrediente precum: miere, unt, zahar. Acestea sunt pregatite sub forma unor briose si se pot coace in forme speciale pentru briose. Un alt preparat, de aceasta data popular in Marea Britanie, este o prajitura cu fulgi de ovaz, ciocolata neagra, zahar invertit si unt.

Fulgii de porumb pot fi adaugati la fursecuri, diverse prajituri, la budinci (de capsuni, ciocolata, vanilie, mango, banane) si, de asemenea, pot fi un substitut pentru pesmet.

Iti sugeram in continuare cateva retete delcioase care au in componenta lor fulgi de porumb.

 

Fursecuri invelite in crusta de fulgi de porumb

Pentru a obtine aceste fursecuri crocante si delicioase, ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

  • 115g unt topit

  • 90g zahar brun

  • 50g zahar granulat

  • o lingurita de extract de vanilie/semintele unei pastai de vanilie

  • un ou mare

  • 210g faina de grau

  • o jumatate de lingurita de bicarbonat

  • 75g fulgi de ciocolata

  • 45g fulgi de porumb

 

Tapeteaza cu hartie de copt doua tavi pentru cuptor. Preincalzeste cuptorul la 180 grade Celsius. Intr-un bol mare, adauga untul si zaharul si bate-le cu mixerul (1-2 minute) pana cand obtii un amestec cremos. Adauga vanilia si oul si amesteca pana cand sunt bine incorporate. Cerne faina si adaug-o impreuna cu bicarbonatul la amestecul anterior, amestecand bine. Apoi, incorporeaza fulgii de ciocolata. Zdrobeste usor cu palmele fulgii de porumb, intr-un bol separat.

Formeaza bilute de aluat cu ajutorul unei linguri (folosind o lingura si jumatate de aluat pentru un fursec) si trece-le prin fulgii de porumb zdrobiti, apasandu-i pentru a intra in aluatul fursecului. Plaseaza fursecurile pe tavile deja pregatite, lasand suficient spatiu intre acestea, pentru a avea loc sa creasca. Coace fursecurile aproximativ 12-13 minute sau pana cand devin aurii. Transfera cu grija pe un suport sau pe o farfurie intinsa, lasandu-le sa se raceasca complet.

 

Batoane simple cu unt de arahide si fulgi de porumb          

Vrei sa te bucuri de o gustare dulce, rapida, usor de pregatit, complet vegana (adaptata chiar si pentru perioadele de post)? Incearca o reteta de batoane nutritive precum cea care urmeaza! Ai nevoie pentru aceasta de doar trei ingrediente:

  • 4 cani de fulgi de porumb

  • 1 cana unt de arahide (sau orice alt unt vegetal obtinut din diverse tipuri de nuci sau seminte)

  • 1 cana sirop de artar

Tapeteaza cu hartie de copt o tava patrata (de aproximativ 20 x 20 cm) si pune-o deoparte. Adauga intr-un bol fulgii de porumb. Intr-o oala medie, topeste la foc mic, pe aragaz, untul de arahide impreuna cu siropul de artar pana cand se omogenizeaza foarte bine. Opreste focul, adauga fulgii de porumb si amesteca pana cand acestia sunt bine incorporati in amestec. Toarna amestecul in tava tapetata si cu mainile usor umezite in prealabil, apasa cu fermitate aluatul pentru uniformizare. Pune tava la frigider pentru cel putin 30 de minute sau pana cand aluatul se intareste. Taie sub forma unor batoane si serveste-le!

Aceste batoane pot fi pastrate la temperatura camerei pentru o consistenta mai lipicioasa sau pot fi tinute la frigider, daca iti doresti batoane ferme. Pastrate in frigider, au o durata de valabilitate mai mare.

 

Friganele din paine prajita cu crusta din fulgi de porumb

Cele mai simple friganele, potrivite pentru micul dejun sau pentru o cina usoara. Pentru pregatirea acestora ai nevoie de:

  • 2 linguri de unt

  • 2 oua mari

  • 2 linguri de lapte

  • un varf de cutit de scortisoara

  • un varf de cutit de nucsoara

  • 4 felii de paine, taiate in fasii de aproximativ 3 cm

  • 2 cani de fulgi de porumb – usor zdrobiti

  • sirop de artar – optional, pentru servire

Pentru a pregati aceste friganele, topeste untul intr-o tigaie mare, la foc mediu. Intr-un bol incapator, amesteca impreuna ouale, laptele, scortisoara si nucsoara. Inmoaie rand pe rand, fiecare felie cu amestecul de ingrediente obtinut anterior si apoi, trece-o prin fulgii de porumb zdrobiti, presand pentru a crea o crusta crocanta. Pune 3-4 friganele simultan la prajit, intorcandu-le pe ambele parti si lasa-le sa se prajeasca pana cand devin aurii, adica aproximativ 2-3 minute pe fiecare dintre parti.

Poti servi friganelele calde, ca atare sau cu o cana de lapte ori ceai sau le poti servi in combinatie cu sirop de artar.

 

Caserola delicioasa cu cartofi, branza si fulgi de porumb

O reteta de aceasta data sarata, cu acelasi ingredient inedit in compozitie si anume, fulgii de porumb. Iti sunt necesare urmatoarele ingrediente:

  • 3 linguri de ulei de rapita

  • 1 cana de ceapa tocata

  • 1 cana de ardei rosu tocat cubulete

  • 1 kg cartofi curatati si taiati

  • o jumatate de lingurita de sare

  • un sfert de lingurita de piper negru

  • 1 cana si doua treimi (12/3) lapte

  • 2 linguri faina de grau

  • 2/3 cana iaurt grecesc

  • 120g branza cheddar rasa (sau un alt tip de branza cu o consistenta tare)

  • 3 cani de fulgi de porumb

  • 1 lingura si jumatate de unt topit

Preincalzeste mai intai cuptorul. Pune o tigaie mare la foc mediu cu o lingura de ulei la incins, dupa care adauga ceapa si ardeiul si caleste-le timp de 5 minute. Adauga apoi cartofii tocati, acopera cu un capac si ai grija sa reduci focul, lasand amestecul pe aragaz inca minim 10 minute sau mai mult, pana cand cartofii sunt facuti aproape trei sferturi. Adauga sare si piper la compozitie si amesteca periodic.

Combina laptele cu faina, folosindu-te de un tel, dupa care adauga amestecul rezultat in tigaie, lasand inca 3 minute pe foc si amestecand continuu pana cand laptele combinat cu faina devine un sos gros, ce inveleste celelalte legume si apar, de asemenea, bule de aer in compozitie. Ia tigaia de pe foc, adauga in amestec iaurtul si branza cheddar rasa. Rastoarna apoi continutul tigaii intr-o tava potrivita ca dimensiune, unsa in prealabil cu putin ulei.

Pune fulgii de porumb intr-un bol, adauga untul si restul de ulei de rapita si amesteca pentru a omogeniza topping-ul. Intinde amestecul de fulgi de porumb peste compozitia din tava. Pune tava in cuptor si lasa la copt pana cand observi ca la marginile tavii apar bule de aer, topping-ul devine crocant, iar cartofii sunt bine facuti. Poti verifica aceasta, folosind o furculita. Cand este gata, opreste focul, portioneaza si serveste mancarea calda sau dupa preferinte. Pofta buna!